Ediția 2020 a programului de finanțare derulat prin Fondul Științescu Timișoara a trecut printr-o serie de stări, generate de contextele, presiunile și urgențele pandemiei de coronavirus, de la amânare, suspendare și reacție rapidă la urgența momentului, la adaptare și continuare.
În martie 2020, la data opririi activităților în școli, Științescu Timișoara se afla în plin proces de evaluare a unui număr de 27 proiecte înscrise în procesul de selecție pentru finanțare. Era cel mai mare număr de proiecte înscrise în program, fiecare în parte având ceva special, aparte legat de încercarea de a atrage și împrieteni cât mai mulți copii cu domeniile STE@M. Lista tuturor ideilor și proiectelor ediției 2020 poate fi consultată aici. Din păcate, însă, la 15 martie 2020, la câteva zile de la încetarea activităților în școli și cu o zi înainte de instaurarea oficială a stării de urgență în România, am fost nevoiți să anunțăm amânarea semnării contractelor de finanțare.
Chiar și așa, și în ciuda tuturor celorlalte presiuni generate de declanșarea pandemiei, comisia independendă de evaluare a ediției și-a continuat munca, astfel că, la data planificată inițial pe calendarul ediției – 20 martie 2020 – a fost posibilă anunțarea rezultatelor evaluării. Oamenii speciali cărora le mulțumim și pe această cale că au ales să dea din timpul și energia lor pentru proiectele Științescu Timișoara 2020 și pentru creșterea și diversificarea educației STE@M, și care au fost alături de noi de-a lungul întregului proces de adaptare și continuare a ediției 2020, sunt:
La aceeași dată – a anunțării rezultatelor evaluării – a fost anunțată și suspendarea activităților Științescu Timișoara 3.0. Urma ca, în momentul în care s-ar fi reluat activitățile în școli, să analizăm și să decidem, împreună cu toți partenerii implicați, cum va continua ediția anului 2020. Încă de atunci anunțam că ne vom raporta atât la resursele financiare disponibile la acel moment, cât și la disponibilitatea și puterea echipelor proiectelor de a relua activitățile propuse, într-un nou context.
A urmat perioada intensă a mobilizării societății civile pentru sprijinirea medicilor din linia întâi în munca lor de combatere a pandemiei de coronavirus, perioadă în care Fundația Comunitară Timișoara a fost în mijlocul tuturor acestor eforturi din plan local. Odată depășită criza majoră a stocurilor de materiale și echipamente de protecție din sistemul medical, Fundația Comunitară Timișoara a decis să sprijine comunități vulnerabile grav afectate de pandemia de coronavirus.
Urmând strategia generală de intervenție în comunitate a fundației, în primele zile ale lunii mai 2020, Științescu Timișoara a reactionat la urgența momentului din plan educațional, și anume facilitarea accesului copiilor din grupuri și zone vulnerabile și/sau marginalizate la educația online, contactând în acest sens Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Așa a luat naștere campania ”Ai calculator, ai viitor!” – alături de partenerul local EducaTM. Ideea inițială a fost achiziționarea de echipamente IT pentru copiii fără acces la educația online. În scurt timp, campania s-a reorientat înspre refolosirea echipamentelor IT vechi, datorită partenerului strategic – Hella România, care a donat campaniei primele echipamente funcționale.
Sumarizată în cifre, la 16 iunie 2020, contribuția Fundației Comunitare Timișoara la campania de sprijinire a educației de acasă a constat în: 150 de unități centrale donate de Hella România; 150 de monitoare HP donate de Endava Romania; 80 de camere web donate de prietenul unui prieten al fundației (Radu Trifan), care au sosit tocmai din Germania; 24 tablete achiziționate și donate de Intel România proiectului Educația la Sat, derulat în Coșteiu; 10 laptop-uri donate de UnifiedPost; 4 computere, 1 laptop, diverse alte componente și 3.000 lei donate de către Infin Research & Development, inițiatorii proiectului ”Pentru un elev De10!”; 1 laptop și 2 monitoare din partea Syneto; 4 laptop-uri și 10 tastaturi donate de Asociația Ceva de Spus; 5.000 lei donații prin fondul Solidari în fața COVID-19 de pe platforma Timotion, 2.000 lei donatii prin campania de sms şi 3.000 lei donatii de la companii locale.
Tot în perioada lunii iunie, în pragul vacanței de vară, realizând câ „noul normal” avea sâ mai dureze, inclusiv în educație, am demarat discuțiile cu partenerii strategici ai programului Științescu Timișoara pentru adaptarea și continuarea ediției 3.0 a anului 2020.
Partenerii strategici consultați sunt:
Împreună, am decis cum adăptăm programul pentru a putea fi implementat în anul 2020, ideea de bază agreată fiind aceea că nu vom finanța activități care presupun lucrul față-în-față cu copii, nici în interior, nici în exterior, ci doar activități de la distanță, prin intermediul mediilor digital și online.
Astfel, la 3 iulie 2020 am anunțat Addendum, în context pandemic la ediția Științescu Timișoara 3.0.
Direcția de acțiune a vizat adresarea proiectelor selectate în martie 2020, în ordinea evaluării lor, ținând cont de disponibilitatea și posibilitatea echipelor de a adapta activități propuse inițial la contextul pandemic. Întregul proces de adaptare s-a realizat cu implicarea comisiei de evaluare.
Astfel, la 20 iulie 2020 anunțam proiectele adaptate ale ediției Stiințescu Timișoara 3.0 și așa a fost reluată ediția de unde rămăsese la momentul declanșării pandemiei.
Despre parte dintre proiectele în derulare puteți afla mai multe urmărind prezentările din cadrul Webinarului #impreunaonline dedicat experiențelor Știintescu Timișoara 2020, derulat în 14 octombrie 2020.
Aflați la jumătatea perioadei de implementare a proiectelor ediției 3.0, ne gândim deja la lecțiile învățate și la îmbunătățirile pe care le-am putea aduce edițiilor viitoare, astfel că, în 22 octombrie 2020, am avut o întâlnire dedicată împărtășirii experiețelor de până acum, a ideilor despre cum am putea celebra proiectele ediției într-un an pandemic și a sugestiilor de design de program în acest ”nou normal”. Mulțumim Observatorului Seismologic Timișoara, parte a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamântului (INCDFP) pentru găzduire și îi felicităm pentru lansarea laboratorului educațional SeismoLab!