Orașe mici și sate din Timiș
Proiectul pe scurt
CoderDojo ca inițiativă și concept de educație in domeniul programării este deschis participării copiilor și tinerilor din orice fel de mediu geografic, nefiind limitat la orașele mari ca loc de proveniență a tinerilor beneficiari ai activităților.
Din păcate, accesul celor din orașe mici și sate aflate la o oarecare distanță de polii de implementare, așa cum este Timișoara, este extrem de redus.
Prin proiectul sprijinit de Fondul Științescu Timișoara ne-am propus să expunem un număr semnificativ de elevi la spiritul și practica CoderDojo, în cadrul celui mai mare eveniment al rețelei naționale, MegaDojo Timișoara. Intenția noastră a fost să îi aducem alături de noi și să îi activăm pe cei care într-un viitor apropiat vor știi să depună eforturi pentru a aduce în școlile lor acest gen de activități, implicându-și profesorii, concetățenii, autoritățile. Am vrut să ne cunoască atât la ei acasă cât și la eveniment, pentru a stabili relația de încredere pe care să construim eforturi comune, pentru noi constituirea de noi dojo-uri în satele sau orașele lor.
Am reușit să descoperim și să consolidăm pasiuni, capacități de învățare și de acțiune. Avem o bază sănătoasă de plecare pentru extinderea rețelei CoderDojo și în zone mai îndepărtate ale județului Timiș.