Științescu Timișoara caută proiecte pe care să le finanțeze în 2020
13 februarie 2020

Până în data de 23 februarie, așteptăm propuneri de proiecte educative în domeniile STE@M (științe, tehnologie, inginerie, arte digitale, matematică), pentru copii și tineri între 6 și 19 ani, din județul Timiș.

Despre Științescu Timișoara la știrile regionale (de la minutul 16:56).

Mulţumim TVR Timisoara pentru sprijinul oferit în a duce vestea despre Științescu și oportunitățile lui către cei pasionați de științe și educație!

„Şi în acest an, principalilor finanțatori Romanian-American FoundationHamilton Central Europe și HELLA şi partenerului național Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR li s-au adăugat parteneri locali, care au dorit să contribuie la Fondul Științescu punând la dispoziție resurse de spațiu, infrastructură sau resurse umane.

Suntem bucuroși să îi avem alături pe Experimentarium TmAquapic – centru educațional pentru copiiPlan ZeroCreative SpaceȘcoala BabelFITT Timisoara, Centrul de ID/IFR și e-Learning CeL și Centrul Multimedia CM aparţinând de Universitatea Politehnica din Timisoara, Asociația GREEN EDU CARE, Asociaţia Educația la SatThe Village din satul Buzad, Code Kids Tormac și Scoala de Vara Stanciova.

Mulțumim tuturor celor care fac posibilă funcționarea Fondului Științescu Timișoara și așteptăm cu toată deschiderea cât mai mulți parteneri și finanțatori, deoarece cu cât este mai mare implicarea, cu atât finanțăm mai multe proiecte” a spus Daniela Chesaru, director executiv Fundatia Comunitara Timisoara.

În următoarele 10 zile sunt așteptate proiecte al căror buget nu depășesc 15.000 lei și care respectă Ghidul de finanțare, grila de evaluare, formularul de propunere proiect și formularul de buget, documente care pot fi accesate și descărcate de pe https://timisoara.stiintescu.ro/. Proiectele finanțate vor fi anunțate la sfârșitul lunii martie 2020.

Până în data de 16 februarie 2020, aplicanții pot beneficia de sprijin în formularea ideilor de proiect din partea Fundației Comunitare Timișoara.