Când vine vorba să ne împrietenim cu știința, nimic nu poate fi prea amuzant sau prea jucăuș! Lucru de care vă veți convinge dacă veţi participa la Noaptea Cercetătorilor Timişoara. Am pregătit un program special cu focus pe știință, tehnologie, inovație și Green Deal!
PROGRAM:
Vineri, 24 septembrie, Observatorul Seismologic, Str. Glad 59
11:00 – 14:00
Deschidem porţile spre cunoaştere şi noi descoperiri despre seismologie, rezilienţă seismică, ştiinţele Pământului şi multe multe altele. Tururi ghidate, activități și demonstrații în aer liber, jocuri şi experimente îi aşteaptă pe toţi cei curioşi.
(intrare liberă)
21:00 Observaţii astronomice alături de Societatea Română pentru Astronomie Culturală (online pe pagina de Facebook)
Vineri, 24 septembrie, Aquapic – centru educațional pentru copii, Str. Frederic Mistral 1
15:00 – 19:00
Vom cunoaşte şi vom ținti cu mingea înspre obiectivele de dezvoltare durabilă, vom face obiecte frumoase din uleiul uzat alături de OilRight, vom observa, ca niște adevărați cercetători, tot ce mișună, zboară și înoată în zona „sălbatică” de la Aquapic. Jocuri quizz, vânătoare de indicii, tururi ghidate ale uzinei vechi de apă industrială și experimente cu apa sunt, de asemenea, incluse în program.
Link înscrieri: https://forms.gle/AWwEWT7JSgCz1s7VA
Sâmbătă, 25 septembrie, Observatorul Seismologic, Str. Glad 59
11:00 – 16:00
TÂRG DE ŞTIINŢE Ştiinţescu & Prietenii
Ştiinţescu Timişoara devine cercetător european! Împreună cu prietenii săi din comunitate, din pasiune pentru ştiinţă, a pregătit o călătorie presărată cu experimente inedite, jocuri creative, tururi ghidate şi cercetare la firul ierbii în parcul Observatorului Seismologic.
21:00 Observaţii astronomice alături de Societatea Română pentru Astronomie Culturală
(intrare liberă)
Evenimentul este integrat în proiectul național ReCoN-nect -The Green Deal: Research communication to CommuNities din care fac parte 8 institute de cercetare de pe platforma de la Măgurele, 4 universități de prestigiu din țară, Fundația Comunitară București și Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR. Mai multe informaţii pe:
https://noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro/
https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilor2021
La Timişoara organizatori sunt: Fundaţia Comunitară Timişoara prin Fondul Ştiinţescu Timişoara, Observatorul Seismologic Timişoara, Fundaţia Aquatim şi Asociaţia Urban Survey.