Începând din acest an, Fundația Comunitară Timișoara dezvoltă Fondul Științescu pentru educație STE@M (științe, tehnologie, inginerie, arte digitale, matematică), un program de finanțare pentru proiecte educaționale dedicate copiilor și tinerilor între 6 și 18 ani de pe raza județului Timiș.
Orice echipă pasionată de științe și tehnologie își poate depune proiectul în perioada 3 aprilie – 3 mai.
Fondul Științescu este un program ce se derulează din 2014, pornind ca un proiect pilot în patru zone din țară (București, Cluj, Iași și Sibiu); din ianuarie 2016 programul s-a extins la nivel național și în prezent este implementat de 14 Fundații Comunitare, inclusiv în Timișoara.
Prin obiectivele sale, acelea de a face științele mai atractive și interesante pentru elevi, dar și de a aduna la un loc o comunitate locală de suporteri și oameni de acțiune în domeniul educației, Științescu își propune să contribuie la dezvoltarea educației bazată pe noutate, creativitate și antrenarea aptitudinilor. Descoperim împreună miracolele naturii. Aruncăm o privire în viitor. Înțelegem ce au însemnat descoperirile științifice pentru omenire și ce pot să ne aducă tehnologiile moderne. Dezvoltăm abilitățile necesare generației de inovatori ai secolului XXI.
Proiectele propuse pot ajuta elevii să se apropie mai mult de științele exacte și să își dezvolte abilități necesare precum: lucrul în echipă, gândirea critică, creativitatea, interdisciplinaritatea.
Cine poate înscrie un proiect?
Orice echipă pasionată de științe și tehnologie, care face parte dintr-o organizație non-guvernamentală (inclusiv asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlii) sau un grup de inițiativă poate înscrie un proiect.
Cu alte cuvinte, pot deveni mentori și să înscrie un proiect: profesori, elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi, muzeografi, bibliotecari, cercetători, inventatori, angajați într-o companie, free-lanceri, sau pur și simplu părinți cu o idee de cum pot face ca pasiunea lor pentru științe să fie transmisă mai departe copiilor și tinerilor.
Ce fel de proiecte sunt așteptate?
Vor primi finanțare proiectele care ajută copiii și tinerii să devină conștienți de felul în care știința explică fenomenele din jurul lor sau se aplică în viața de zi cu zi și chiar ajută la rezolvarea problemele/nevoilor.
Științescu caută proiecte care:
Care este valoarea finanțării?
Fondul Științescu Timișoara este implementat de Fundația Comunitară Timișoara împreună cu partenerii săi locali și în parteneriat cu Romanian-American Foundation.
Fondul este constituit din resurse financiare puse la dispoziția inițiatorilor de proiecte de către partenerul nostru local principal – Hamilton Central Europe, împreună cu Ness Digital Engineering, ZTE Services România și de către donatori individuali. Romanian-American Foundation dublează sumele atrase din comunitate, în limita a 15.000 USD pe an, facilitate disponibilă pentru Timișoara pe o perioadă de 3 ani, începând cu 2018.
Științescu finanțează pentru ediția pilot de la Timișoara proiecte în limitele a cel puțin 4.000 lei și cel mult 15.000 lei per proiect. Vor fi finanțate proiecte în ordinea punctajului de evaluare, în limita fondurilor disponibile. Valoarea totală a Fondului Științescu Timișoara va fi comunicată la data anunțării proiectelor câștigătoare.
Care e perioada în care se pot înscrie proiectele?
Proiectele se pot înscrie în perioada 3 aprilie – 3 mai 2018.
Ghidul de finanțare, formularul de propunere proiect și formularul de buget pot fi accesate și descărcate de pe site-ul programului: https://timisoara.stiintescu.ro/
Echipa Fundației Comunitare Timișoara oferă sprijin celor care au nevoie în pregătirea proiectelor. Ne puteți contacta printr-un email pe adresa fundatiacomunitaratm@gmail.com sau la telefon: 0770 101 707.
Fiți parte din povestea lui Științescu!
Pentru detalii suplimentare și întrebări despre Științescu:
Persoană de contact: Simona Fiț și Daniela Chesaru
Telefon: 0770.101.707
E-mail: fundatiacomunitaratm@gmail.com; daniela.chesaru@fctm.ro
Website: https://timisoara.stiintescu.ro/