Cunoștințele dobândite de elevi în cadrul proiectului sunt diverse, acoperind atât concepte fundamentale STEM, cât și abilități practice, pe care le pot valorifica atât în mediul școlar, cât și în viața de zi cu zi. Proiectul a fost implementat de Grupul de inițiativă studenți Facultatea de Construcții/UPT.
Proiectul s-a tradus așa:
Prezentare teoretică
Introducerea principiilor fundamentale ale rezistenței materialelor.
Explicații privind motivele pentru care o structură rezistă sau cedează.
Construirea de machete cu ajutorul sistemului Mola
Realizarea de modele structurale.
Observarea comportării acestora la acțiuni dinamice.
Prezentarea laboratorului de încercări mecanice
Prezentarea echipamentelor de testare.
Explicarea tipurilor de încercări aplicate materialelor, elementelor și structurilor.
Clarificarea scopului acestor încercări în ingineria structurală.
Împărțirea elevilor în trei echipe și confecționarea machetelor
Realizarea machetelor din bețe de lemn lipite cu silicon.
Fiecare echipă a fost coordonată de un voluntar student din cadrul IACES.
Elevii au fost însoțiți de trei cadre didactice (grup din Arad).
Testarea machetelor în laborator
Încărcarea machetelor cu greutăți pentru a determina capacitatea maximă.
Observarea modului în care diferite forme structurale și materiale afectează rezistența.
Ierarhizarea machetelor pe baza performanței.
Ceremonie de premiere și acordarea de diplome.
Participarea unui cadru didactic de la Liceul Tehnologic de Vest Timișoara (Grup Școlar Industrial Construcții Montaj).
Vizită pe șantierul Stadionului Știința UPT
Tur ghidat al șantierului (tribune și parcare multietajată).
Explicații oferite de inginerii coordonatori ai firmei CONA.
Observarea modului în care se desfășoară practic procesul de construcție.
Echipaj de proiect:
Radomir Amalia, student, responsabil proiect
Funariu Andra, student, mentor, coordonator activități, responsabil comunicare
Cata Alexandra Maria, student, mentor
Dogariu Adrian, profesor, mentor
Marginean Ionel, profesor, mentor
Iacob Andrei, student, voluntar Târg de Științe
Ricman Daniela, student, voluntar Târg de Științe
Tuta Andreea, student, voluntar Târg de Științe
Bodea Sarah, student, voluntar Târg de Științe
Pîrvulescu Lavinia-Ștefania, student, coordonator echipă confecționare macheta
Pop Sara Charlise, student, coordonator echipă confecționare macheta
Rimer Jasmina-Lorena, student, coordonator echipă confecționare macheta
Goja Patricia-Maria, student, coordonator echipă confecționare macheta
„Activitatea din cadrul concursului Punți Spre Viitor a fost una care mi-a deschis ochii asupra posibilităților mele de viitor și de carieră. Am avut ocazia să lucrez alături de oameni minunați, iar cu ajutorul lor și al profesorilor din facultate am reușit să construim cel mai fain proiect. Mă bucur foarte mult că am avut oportunitatea de a vedea atelierul și facultatea în sine, iar pot spune că m-am întors acasă doar cu amintiri minunate.” Onea Briana, elevă, 17 ani
Inginerie Structurală și Mecanică: Înțelegerea principiilor de bază privind rezistența materialelor, forțe, tensiuni și comportarea diferitelor materiale sub sarcină.
Proiectare și Construcție: Parcurgerea procesului de proiectare – de la idee la realizarea unei machete funcționale.
Aplicarea Fizicii: Observarea directă a modului în care legile fizicii se aplică în soluționarea problemelor inginerești.
Gândire Logică și Algoritmică: Dezvoltarea capacității de a descompune o problemă complexă în pași mici și clari.
Lucrul cu Materiale și Instrumente: Folosirea corectă a uneltelor și înțelegerea proprietăților materialelor de construcție.
Matematică & Fizică: Aplicarea practică a conceptelor teoretice precum forțe, vectori, echilibru și mecanică.
Informatică & Tehnologii: Îmbunătățirea proiectelor școlare prin abilități de proiectare și construcție.
Concursuri STEM: Creșterea performanței în competiții prin aplicarea cunoștințelor dobândite.
Proiecte Multidisciplinare: Dezvoltarea rolului de lider datorită competențelor practice în planificare și construcție.
Gândire Critică: Formarea capacității de a lua decizii pe baza logicii și a observațiilor reale.
Rezolvarea Problemelor Practice: Abordarea structurată a provocărilor cotidiene.
Planificare: Utilizarea principiilor de management al resurselor și timpului în activități de echipă.
Orientare în Carieră: Clarificarea intereselor pentru domeniile STEM și susținerea unor decizii informate privind studiile viitoare.
Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi de Fundația Bosch România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.