Cine pentru cine?
Grupul de iniţiativă Bibliocicleta Lugoj pentru 325 de copii din Timiş (Lugoj, Nădrag şi Comloşul Mare).
Cum?
La atelierul ,,Mica sămânță”, 60 de copii cu vârsta între 6 și 10 ani din Lugoj s-au familiarizat cu teme din știință prin intermediul poveștilor și textelor nonliterare din Bibliocicleta STEAM. Copiii au aflat despre ciclul de viață al plantelor studiind individual prin metoda story-walk și au observat apoi cu ajutorul lupelor diferite tipuri de semințe pe care le-au plantat în pahare. Au avut posibilitatea să interacționeze cu specialiști din cadrul serviciului Sere și Spații Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj și din cadrul Poliției Comunitare în activitatea despre poluarea mediului.
La cel de-al doilea atelier ,,Tată, te rog, adu-mi luna de pe cer!”, 20 de copii cu vârsta între 6 și 11 ani din Lugoj s-au familiarizat cu teme din știință prin intermediul poveștilor și a textelor nonliterare din Bibliocicleta STEAM. Au descoperit prin jocuri și experimente informații științifice despre spațiul cosmic cu ajutorul mentorului Ştiinţescu, Bianca Boroș, care s-a pregătit în Belgia, la Agenția Spațială Europeană pentru a le preda copiilor astronomia.
La cel de-al treilea atelier ,,Cât de fierbinți sunt vulcanii!”, 20 de copii cu vârsta între 6 și 11 ani din Lugoj s-au familiarizat cu teme din știință prin intermediul poveștilor și a textelor nonliterare din Bibliocicleta STEAM. Copiii au aflat informații despre structura scoarței terestre și erupția vulcanilor. Au creat macheta unui vulcan care va erupe, având parte de propria aventură științifică observând reacții chimice uimitoare în experimentul ,,lampa cu lavă”.
În cadrul celui de-al patrulea atelier ,,Culorile curcubeului’’, aproximativ 25 de copii s-au adunat în parcul G. Enescu și au realizat experimente despre densitatea culorilor, au avut șansa să afle informații despre fenomenele optice de la o profesoare de chimie și fizică, folosind prisma optică.
Alături de d-na Gheju Simona, prof. la Scoala Gimnaziala „Anisoara Odeanu” Lugoj, copiii au aflat că acesta este un fenomen optic ce apare atunci când lumina soarelui suferă fenomene de reflecție, reflexie și difuzie odată cu picăturile de apă din atmosferă. Mai pe înțelesul lor, curcubeul este lumina ce strălucește prin picăturile de ploaie. D-na prof. le-a vorbit apoi despre cunoscutele experimente ale lui Newton cu prismele de sticlă ce au descompus lumina solară și apoi, spre marea lor bucurie, le-a și arătat cum se descompune lumina.
Toate experimentele realizate împreună i-au ajutat pe copii să înțeleagă mult mai ușor cum se formează acel imens arc multicolor ce se desfășoară pe cer după ploaie și căruia noi îi spunem curcubeu.
S-a citit și povestea ,,Micul păianjen Firicel și culorile curcubeului’’, scrisă de Diana Amft și frumos ilustrată de Martina Matos, care a fost tare potrivită pentru a învăța împreună ordinea culorilor din curcubeu. Această ordine, ușor de memorat sub forma acronimului ROGVAIV, a fost fixată apoi în alte trei ateliere:
În cadrul celui de-al cincilea atelier ,,Micuțul strop de ploaie”, din Balta Lată, alți 20 de copii, însoțiți de părinți, au aflat informații despre circuitul apei în natură şi despre nori.
În cadrul școlii de vară de la Centrul de zi Sf. Nicolae, 90 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani, au făcut cunoștință cu activitățile STEAM ale Bibliocicletei. Au răsfoit cărți științifice, au ascultat povești, au realizat experimente și activități practice: cum zboară o rachetă, lampa cu lavă, vulcanul care erupe, brațul robotic, fazele lunii, au creat constelații, au avut parte de un atelier inspirațional cu Bianca Boroș în care au vorbit despre meserii și ocupații.
În cadrul festivalului Simfonia florilor din Lugoj, copii, părinți și bunici au vizitat standul Bibliocicleta. La Nădrag, aproximativ 40 de copii, împreună cu părinți și bunici, și la Comloșul Mare, 40 de copii de 6- 7 ani au ascultat povești și au realizat experimente cu vulcani.
S-a întâmplat WOW! în proiect:
,,Implementarea proiectului Bibliocicleta Lugoj STEAM ne-a oferit posibilitatea de a achiziționa cărți, enciclopedii, materiale didactice și jocuri care au ajuns la copiii din Lugoj și pe care le vom folosi de acum încolo în activitățile viitoare. Datorită experimentelor inedite și a kiturilor de știință folosite, proiectul a avut succes printre copii, ei au fost încântați, au lucrat cu plăcere și curiozitate, prin urmare am fost invitați și în alte localități, cum ar fi Nădrag și Comloșu Mare.
Implementarea proiectului Bibliocicleta Lugoj STEAM ne-a ajutat să învățăm numeroase lecții, cum ar fi adaptabilitatea (nevoia de a te adapta la schimbări sau situații neprevăzute, de exemplu: nu știm de la început câți copii sunt la atelier, de ce vârste sunt etc., unele experimente nu ne-au ieșit exact cum ne-am fi dorit); importanța de a crea parteneriate; de a cere ajutor pentru a veni în sprijinul comunității; importanța colaborării și a lucrului în echipă; o învățare continuă chiar și din partea mentorilor.” Laura Secoşan, mentor Ştiinţescu, coordonatoare proiectului
Echipaj de proiect:
Ore voluntariat: 164
Buget alocat din Fondul Ştiinţescu: 12.000 RON
Proiectul a fost finanţat prin Fondul Ştiinţescu Timişoara 6.0. Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara, finanţat de Hamilton Central Europe, Fundația Bosch România, Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.