Profesorul Ştiinţescu şi asistenţii săi
9 decembrie 2023

Cine pentru cine?

Asociația „Educația – fereastră spre viitor” pentru 800 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 16 ani, din Lugoj.

Cum?

Proiectul „Profesorul Științescu și asistenții săi” și-a propus să împrietenească copiii cu științele prin teatru și joc, să le explice lumea într-un limbaj simplu și amuzant. Copiii sunt curioși în mod natural, dar de multe ori metodele educaționale tradiționale împiedică acest lucru. Proiectul propus de Asociația „Educația – fereastra spre viitor” le-a permis copiilor să întrebe, să se întrebe, să experimenteze și să exploreze. Și toate acestea, interacționând cu personaje vesele și prietenoase cărora le-au dau viață alți copii.

Chimia, fizica, biologia, matematica, programarea, și-au dezvăluit secretele în ateliere interactive de 40-50 de minute. Un grup de 15 copii au devenit oameni de știință veseli, distrați, zăpăciți. Ei i-au introdus pe ceilalți copii în lumea minunată a științelor într-un mod atractiv, antrenant, folosind un limbaj simplu, pe înțelesul lor. Apoi, i-au invitat pe copiii participanți să realizeze împreună experimente simple dar spectaculoase și le-au oferit acestora explicații privind cele observate.

Activitățile proiectului s-au desfășurat la Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” Lugoj, în grădinițe din Municipiul Lugoj, la festivaluri unde sute de copii au fost îndrumați în minunata lume a științelor de Profesorul Științescu și de asistenții acestuia. Abordarea educației STEAM prin teatru și mini-expoziție interactivă aduce învățarea pe un tărâm al creativității și imaginației, mergând până la prima formă de învățare din viața copiilor, joaca.

S-a întâmplat WOW! în proiect:

„Cred ca cel mai important rezultat al proiectului este acela că s-a creat o echipă formată în acest moment din aproximativ 30 de elevi şi profesori care privesc altfel studiul ştiinţelor, care colaborează, descoperă, petrec timp de calitate împreună… Proiectul a schimbat perspectiva elevilor privind studiul științelor. Pe parcursul desfășurării proiectului un număr din ce în ce mai mare de copii și-au manifestat dorința de a face parte din echipă.

La festivalurile la care am participat, în jurul cortului proiectului s-au adunat în permanență un număr mare de copii și părinți. Aceștia s-au arătat deosebit de interesați de experimentele prezentate, de explicațiile date de elevi. La sfârșitul fiecărei activități copiii din echipă au fost extrem de fericiți deoarece au primit foarte multe felicitări din
partea participanților. În toate pozele realizate în timpul atelierelor se vede curiozitate și satisfacție pe fețele copiilor care realizează experimentele.

Elevii Școlii Gimnaziale «Anișoara Odeanu», partenerul principal, așteaptă cu nerăbdare reluarea atelierelor STEAM pe care le vom organiza împreună în școlile și grădinițele lugojene. De asemenea, așteapă cu nerăbdare inaugurarea în luna ianuarie 2024 a Clubului de științe. Toate trusele și materialele achiziționate prin acest proiect vor fi donate acestui club.” Dana Elena Tipei, mentor Ştiinţescu, coordonatoarea proiectului

Echipaj de proiect:

  • Tipei Dana, coordonatore proiecte, mentor Ştiinţescu – experimente fizică.
  • Monica Sborosteanu, responsabilă achiziţii şi contracte.
  • Barbu Melinda, contabilă.
  • Simona Gheju, mentor Ştiinţescu- experimente chimie.
  • Naghi Ionut, mentor Ştiinţescu – robotică.
  • Pana Delia, mentor Ştiinţescu – matematică distractivă.
  • Vuia Nicolae, mentor Ştiinţescu – experimente biologie.
  • Haţegan Mihaela, responsabil adaptare experimente pentru preşcolari.
  • Burcea Daniel, actor, scenarist şi mentor Ştiinţescu – teatru.

Ore voluntariat: 190

Buget alocat din Fondul Ştiinţescu: 11.998 RON

Proiectul a fost finanţat prin Fondul Ştiinţescu Timişoara 6.0. Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara, finanţat de Hamilton Central EuropeFundația Bosch RomâniaRomanian-American Foundation şi este susţinut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.

Science Fair by Științescu Timișoara&CodeKids
Ştiinţescu Timişoara – calendarul evenimentului şi cum te poţi implica