Debut Noaptea Cercetătorilor 2021
8 iunie 2021

Fundații Comunitare se alătură universităților și institutelor de cercetare de prestigiu din România pentru a desfășura Noaptea Cercetătorilor 2021, sub tematica Green Deal.

Programul Fondul Științescu s-a conectat cu mediul de cercetare și academic din România prin dezvoltarea unui parteneriat cu un consorțiu de universități și institute de cercetare pentru implementarea proiectului Noaptea Cercetătorilor 2021, la care s-au alăturat Fundațiile Comunitare din BacăuClujGalațiTimișoaraȚara Făgărașului, reprezentate de Federația Fundațiile Comunitare din România – la nivel național, și Fundația Comunitară București, ca partener separat.

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor este un eveniment de tradiție, finanțat prin programul de cercetare al Uniunii Europene Horizon Europe, ce se desfășoară la nivel european în ultima vineri a lunii septembrie din fiecare an. În România există anual 1-3 proiecte ce desfășoară activități în mai multe localităţi din țară, la care participă peste 20,000 de persoane. Tematica de anul acesta aleasă în cadrul consorțiului din care facem parte vizează Green Deal – Pactul Verde european, iar evenimentul principal va avea loc pe data de 24-25 septembrie 2021.

 

Obiectivele proiectului sunt:

  • promovarea științei, cercetării și rolului pe care inovația tehnică îl joacă în comunități;
  • creșterea nivelului de conștientizare față de acest domeniu și recunoașterea rolului cercetătorului/omului de știință;
  • conectarea comunicării din cercetare și inovație cu nevoile curente ale societății astfel încât să răspundă intereselor acestora;
  • implicarea cetățeanului în dezbaterile privind Pactul Verde european, cercetare și știință;
  • consolidarea unui parteneriat strategic pe termen lung între cercetători/oamenii de știință/mediul de cercetare și comunități;
  • încurajarea tinerilor să se implice în domeniul de cercetare și inovație.

 

Pe lângă evenimentul major din Noaptea propriu-zisă, Fundaţiile Comunitare implicate vor organiza o serie de evenimente premergătoare, denumite Community Talks. Rolul lor este de a crea în comunităţi, interes şi dezbateri pentru subiectele Pactului Verde European.

 

 

Primul Community Talk, de Ziua Internațională a Mediului, la Timișoara

În 5 iunie, de Ziua Internațională a Mediului, Centrul educațional pentru copii Aquapic de la fosta Uzină de Apă Industrială din Timișoara a fost gazda unui eveniment pe tematica Green Deal, pentru publicul tânăr. Evenimentul, organizat de Fundația Comunitară Timișoara, Asociația Urban Survey și Aquatim, a dat startul campaniei „Community Talks” de activități dedicate promovării științei, cercetării și rolului pe care inovația tehnică îl joacă în dezvoltarea comunităților.

   

Elevi, profesori coordonatori și părinți, s-au „întâlnit” cu știința și inovația tehnică în cadrul unui tur ghidat al vechii uzine de apă industrială, unde au aflat detalii despre procesul tehnologic, dar și despre contextul istoric în care a fost înființată uzina, o perioadă înfloritoare, de progres tehnic, hotărâtoare pentru transformarea Timișoarei într-un oraș modern. Povestea apei industriale de la începutul secolului XX este una importantă în „moștenirea” locală a apei, fiind un exemplu de inițiativă de conservare a resurselor naturale și preocupare pentru sustenabilitate și o economie verde, circulară.

    

Următorul eveniment din seria Community Talks din Timișoara este planificat pentru 10 iulie și are ca subiect reziliența orașelor la apă și adaptarea la schimbările climatice. Acesta va fi anunțat pe paginile web și social media ale organizatorilor, iar accesul publicului se va face pe bază de înscriere.

Toate evenimentele sunt organizate în consorțiul ReCoN-nect din care fac parte 8 institute de cercetare de pe platforma de la Măgurele (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru  Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor,  Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică,  Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică), 4 universități de prestigiu din țară (Universitatea din București,  Universitatea Babes Bolyai,  Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și Universitatea Dunărea de Jos din Galați), Fundația Comunitară București, precum și  Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR ca reprezentant al Fundațiilor Comunitare Bacău, Cluj, Galați, Timișoara și Țara Făgărașului. Proiectul este finanțat prin programul H2020-MSCA-NIGHT-2020bis, G.A. nr. 101036166 și face parte din campania Noaptea Cercetătorilor 2021, consorțiul ‘ReCoN-nect – The Green Deal: Research communication to CommuNities.

foto credit: Alexandru Măciucă